“TOATĂ VIAȚA CA DANSUL”

Pe data de 29 aprilie elevii Colegiului Național de Coregrafie, au participat la un concert extraordinar “TOATĂ VIAȚA CA DANSUL” dedicat Zilei Internaționale a Dansului și în memoria lui Iurie Gorșcov. Discipolii au evaluat la un nivel foarte înalt. Pedagogii Colegiului (Mariana Rusu, Cristina Suruceanu, Irina Matiușenscaia) au primit diplome de Excelență. Bravo, ne mândrim!

Paște Fericit!

Colegiul nostru se pregătește de Sfintele Sărbători de Paști, cu această ocazie pe 21 aprilie elevii claselor a V-VIII au pregătit o expoziție pascală, pentru a-și etala talentele și onora tradițiile strămoșești. Paștele înseamnă Lumină, Bucurie și Credință pentru fiecare familie.

Fie ca Lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa și să vă aducă numai Armonie, Fericire și Iubire! Paște Fericit! dorim tuturor cadrelor didactice, elevilor angajaților și părinților Colegiului Național de Coregrafie!

Suntem profund îndurerați de pierderea ex-directorului și colegului de breaslă, Iurii Gorșcov, care a plecat în lumea celor drepți, lăsând în urma sa un gol imens și lacrimi de durere. A fost un om de aur, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, un Titan al Artei Coregrafice din Republica Moldova, care a educat sute de dansatori în Colegiul Național de Coregrafie, fiindu-le în primul rând Părinte, apoi Dascăl.

Nu vom uita nicicând, zâmbetul, optimismul și bunăvoința domniei sale cu care îi cucerea pe toți cei din jur, răspândea oriunde lumină și viață. În acest univers al tristeții  ne rămân în suflet  frumoasele amintiri, care ne vor alina durerea.

Odihnească-se în pace și Drum Lin spre Îngeri! Sincere condoleanțe familiei pentru această durere imensă!

Toți cei care vor sa ofere un ultim omagiu lui Iurii Gorșcov o pot face pe 31 martie, între orele 10.00 și 12.00, în holul Palatului Național “Nicolae Sulac”, unde va fi expus sicriul cu corpul neînsuflețit!

Iurii Gorșcov va fi înmormântat la Cimitirul Central (Armenesc) din capitală.

Scumpe colege, eleve, mame, bunici, cordiale felicitări cu Ziua Internațională a Femeii! Vă dorim Sănătate, Liniște, Lumină în suflet și Cer senin alături de Cei Dragi Inimii Voastre!

,Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.’’


Grigore Vieru
Fiți fericită!

Proiectul Literatura în  pași de dans

Proiectul Literatura în  pași de dans, organizat de Saratura Mariana, profesoară de limba română, s-a încheiat cu o activitate extracurriculară la care au participat toate clasele gimnaziale și de colegiu. S-a cântat, s-a dansat și s-a desenat Dansul cu toate culorile Creativității, Ingeniozității și Originalității. S-au prezentat și totalurile concursului Literatura în pași de dans, și s-au anunțat câștigătorii fiecarei probe.

Continuă lectura „Proiectul Literatura în  pași de dans”

“Tradiții și obiceiuri românești de iarna”

Pe 22 decembrie 2021 a fost organizat un matineu dedicat sărbătorilor de iarna cu genericulTradiții și obiceiuri românești de iarna”. Au participat elevii din clasele gimnaziale și anul I DP B, care au cântat colinde și au recitat urături. Copiii au purtat cu mândrie costume naționale și au cântat cu dragoste și dăruire colindele moștenite din strămoși.

A organizat aceasta manifestație Saratura Mariana, profesoară de limba și literatura română. Dragostea de neam, tradiții și valori naționale a constituit mesajul acestei activități extracurriculare.

Sărbători fericite tuturor elevilor, profesorilor și angajaților Colegiului Național de Coregrafie!

Continuă lectura „“Tradiții și obiceiuri românești de iarna””

“Cel mai frumos brăduț”

Săptămâna această de pe 20 decembrie până pe 22 decembrie s-a desfașurat in instituția noastră concursul “Cel mai frumos braduț”. Au participat elevii claselor gimnaziale a V- VIII. Copiii au demonstrat ingeniozitate, măiestrie și artistism. Câștigatorii au fost desemnați in urma votării intregului colectiv pedagogic și al juriului, și pe 22 decembrie au fost premiați cu diplome si dulciuri.

Premiul MarePasecinic Alla, clasa 7.

Locul I -Dokuzuoglu Cansu, clasa 6.

Locul II- Brînza Maria, clasa 5, Severin Victor, clasa 6.

Locul III- Andronic Dana clasa 5, Margineanu Stefani, clasa 6.